Eroica 2014

Eroica 2014

-odă hienelor-

În spatele meu, stau seci

25 de ani în ciment și cărămizi reci.

Statui terestre, spiritual pierdute;

nimic mai mult, banale redute.

Eroii s-au rătăcit prin deșertul amintirii

și au pierit, de sete și de foame.

Sub alt chip, moartea i-a prins cândva,

demult parcă, sub niște gloanțe.

Bântuit de vânturi monstruoase acest deșert,

astă Sahară a uitării

se ridică asupră-ne,

și ne îneacă în voalurile ei de nisipuri fine. 

Sub volburii ei de praf 

viermuiesc însă grozave arătări,

hienele generației hoinare,

cu corpurile lor răvășite de lepră.

Se adapă din râurile cianurate

și-și hrănesc progeniturile

cu aurul decepțiilor celor pierduți,

cu platina ororii noastre.

Hienele astea devorează alte hiene,

festin odios

sub cerul sticlos,

un pantagruelic ospăț al ticăloșiei

deasupra oaselor calcifiate.

Rotind în frenetic zbor, vulturii

se pogoară peste cei muribunzi,

furându-și porția regească.

Mai apoi, se prăvălesc morți

spre pământul crăpat de secete

trecute și viitoare,

căci corpurile hienelor 

erau otrăvitoare.

Odată ospățul terminat, peste lume

coboară liniști siderale,

reconciliere a Pământului

cu viermii ce-i suportă. 

Iar hâdele hiene, îndestulate

își freacă spinările încovoiate 

de mormintele eroilor căzuți,

peste care și-au ridicat fetidul lor imperiu. 

Și-apoi, se uită blajin în ochii noștri

sperând să ne schimbe dezgustul

în iubire, în adorarea putreziciunii.

Dar ochii noștri, ochii hoinarilor sunt doar ură.

Suntem hoinari, copii hoinari,

între țărmurile viselor și idealurilor.

Arca noastră, la mila mareelor

pe ce nisipuri va naufragia?

Cu ce noi hiene vom valsa,

ce note ale imnului vom falsa?

Sub ce steag ne vom pierde speranța

și cu ce minciuni ne vom consola 

că iar ne-am ratat șansa?

Se dedică tuturor tinerilor care sunt sau se cred, se vor marxiști, comuniști, leniniști sau mai știu eu ce, cât și tuturor tinerilor care habar nu au cine sunt și de unde vin.