Indefinirea

Din izvor tăcut,

ca și când ar fi ultima zi

se frânge sub soare râu cristalin,

mlădios sub apriga lună.

Spală membrele putrezite

din bătălii de dinainte de orice,

de oricând, de oriunde.

Iar șarpele se pierde-n ocean

sărat,

pe malurile unei prevestiri

din alt timp imemorial,

în care fecioara-și unduia coapsa-n

lumina fertilă a altor zei

senini.

Fantoma, înspre care trag ramele

corabiei ce se-afundă în valurile grele,

mă așteaptă în îmbrățișări, undeva,

sub sori deocamdată nevenerați.

Și din dragostea ce-i port,

pe care o răsfrâng sub luna roșie

nasc un nou an,

un nou suflet,

o nouă tăcere,

în care înec cuvintele

dezarticulate

și pierite din minte, trup sau suflet.

Arderea e dincolo de stele.

Acolo, unde moara anilor

macină grâna timpului,

fantoma încă șade

la taifas

cu umbrele dragostei pierdute

sau nenăscute

sau abia începute.

Din izvor tremurat,

freamătă râu cianurat

printre văile munților prăpăstioși,

monoliții primordiali

în care inima născută

și-n ou încastrată

își pierde bătaia.

Se prea poate că, altundeva,

unde iarna cădea-ntr-o duminică

inima chiar era un monolit,

peste care ningea tihnit zăpada trăirii

prin care săpa torentul vijelios, la venirea verii.

Poezie scrisă în metodă suprarealistă, folosind dicteul automatic al lui Breton, modificată mai apoi.