Cădere a minții
prin valurile de noxe,
plecare a capului
sub greutatea aceluiași ideal,
înnăbușire a
flamei în monoxizi de carbon,
decăderea
creației, asfixiată între griuri.
Grandios declin
adast-asupra largului bulevard,
umbra sa sufocând
deopotrivă-n îmbrățișarea-i
bețivi, genii și
nebuni, toți mari creatori,
oratori ai
noului, prooroci ai viitorului.
Mărșăluiește,
cântă-ți gloria putrezită
sub brațele
Galateei, înecată-n ploi acide.
Declin în
casele-nvelite de iedera uitării,
declin în
drumurile luminoase, bătute
și răsbătute.
Cântă,
trubadurule, cântă-ți imnul tău gol
sub lumina
ștearsă, prăfuită, a unui apus întârziat,
cântă pereților
de sticlă, oamenilor de sticlă
minților de
cărbune ce se cred pur diamant.
Izbește,
maiestate, cuvintele de vechiul fort,
și privește-l,
uimit, cum nu se clatină.
Declin în
cărămizile orașului, austeritate grea,
declin în smogul
orbitor, rău nedorit,
necesar.
A ta poezie - un
marș triumfător în onoarea
surdei, oarbei
conformități ce n-o poți vedea.
Fiecare cuvânt - un râu de înălbitor,
fără sens, fără
viață, fără moarte
precum o
strașnică închisoare-purgatoriu,
ascunzând vederii
false flori sublime.
Declin în florile
ce răsar pe muribundul ogor,
declin peste
tinere capete cu părul prea devreme
albit.
Înveșmântați în
aur și mucegai de cel mai nobil soi,
vă-ncoronați
regi, apoi vă strecurați cari și viermi
în putredele
tronuri, sălașuri ale giganticei pierzanii.
Trădări, căci
fiecare rege e prea bătrân, prea veșted,
iar tu atât de
nou, de ireal de nou
încât ești precum
poalele muntelui de vârstnic.
Declin în irisul
albastru al noilor împărați,
funingine peste
coroanele ușoare, dar nemeritat
de grele.
M-avânt în brațele unui dulce, sublim exil
peste ăst' veac al
rătăcirii printre pagini albe,
departe de-al tău
imn nebun, maiestate,
da, departe de-al
tău imn al vidului, mărite voievod!
Zatocenie-n inimă
nouă, în venele frumoase
ale furtunoasei
revolte ce crește peste buruieni!
Declin în noua ta
slovă, mort-împărate!
Declin în apa
ce-o bei, preacinstite împărate!
Declin în
nimicnicia ce-o crești, preafericite împărate!
Declin în apusul
ce se-nalță peste turnuri, prea iubite împărate!
Proclam:
înălțare
a minții din jugul cețurilor prezentului,
ridicare a
capului în suflul noului, preaslăvitului ideal,
aprindere a
flamei sub noile brațe-ale Galateei,
ascensiune a noii
creații, reflexia artei viitoare.
Prima parte a ceea ce va să vie, izvorul împotriva curgerii râului artei zilelor noastre.
